Lecţia de istorie – bătălia de la Șelimbăr

De-a lungul istoriei României, au existat momente care ne-au definit naţiunea, și astăzi ne amintim de drumul care a dus spre prima UNIRE a românilor, și anume Bătălia de la Șelimbăr.

Bătălia de la Șelimbăr (în germană Schellenberg) a avut loc pe 28 octombrie 1599 (18 octombrie pe stil vechi) între oastea condusă de Andrei Bathory și oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul. Atât Mihai Viteazul (recunoscut de către Rudolf al II-lea ca domnitor pe viață în Țara Românească), cât și împăratul Rudolf al II-lea, doreau înlăturarea lui Andrei Bathory și scoaterea principatului Transilvaniei de sub vasalitatea Poloniei, o situație politică favorabilă alianței otomane la acel moment. Bătălia s-a încheiat cu victoria clara a lui Mihai Viteazul, care intră în cetatea de la Alba Iulia, proclamându-se domn al Transilvaniei. Această victorie a făcut posibilă unirea Ardealului cu Țara Românească!

După ce a asigurat hotarele, ce urmau a fi apărate de vornicul Dumitru cu 5 000 de oameni, Mihai Viteazul pornește spre Transilvania. Oastea munteană urmează două direcții: cea mai mare parte, sub conducerea domnului, trece prin văile Buzăului și a Teleajenului, și cealaltă, condusă de Udrea Băleanu, Baba Novac și boierii Buzești, pătrunde prin Valea Oltului, înaintând spre Sibiu. Cele două coloane au făcut joncțiunea, la 16/26 octombrie 1599, la Tălmaciu, lângă Sibiu. Peste două zile, cele două oști s-au întâlnit la Șelimbăr (județul Sibiu). Mihai Viteazul dispunea de circa 20.000 de oameni și 180 de tunuri (între care și mercenar, haiduci balcanici și secui), pe care i-a dispus pe trei linii. În prima linie, Baba Novac și haiducii lui apărau aripa stângă, corpul de oaste condus de aga Leca, pe cea dreaptă, iar în centru era corpul de călăreți ai banului Mihalcea. Linia a doua era alcătuită din 8 000 de călăreți, iar cea de-a treia, din care făceau parte cetele boierilor și garda domnului, asigura rezerva.

În tabăra lui Mihai s-a prezentat un aristocrat transilvănean pe nume Zalanschi, care ar fi trebuit să lupte de partea lui Bathory. Acesta i-a făcut cunoscute lui Mihai planurile de luptă și modul în care erau dispuse oștirile vrăjmașe.

Bilanțul bătăliei a fost impresionant: din rândurile oștirii Andrei Bathory au căzut peste 3000 de oameni, 1000 fiind răniți și prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuti, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună. Locul inhumării se cheama și astăzi „Movila lui Mihai”.

Atunci când oastea lui Andrei Bathory a cedat definitiv în fața armatei muntene, el era deja departe, pe drumul către țara Moldovei. Însă, mai înainte de a ajunge acolo, cardinalul Bathory a căzut în mâinile unei cete de țărani secui (ei luptaseră de partea lui Mihai, sătui fiind de nedreptățile nobilimii maghiare), care l-au ucis, lucru care s-a petrecut la trei zile după glorioasa Bătălie de la Șelimbăr (la 31 octombrie).

În acest fel au fost create, pe calea armelor, condițiile pentru cea dintâi unire dintre Țara Românească și Ardeal.

Vrei să știi mereu ce se întâmplă în comunitate? Te ținem la curent cu tot ce e nou și important! Cu un simplu LIKE ești conectat la tot ce contează în Şelimbăr.