Weekend cu evenimente atractive – Voltaj concertează la Șelimbăr

Finalul de săptămână este încărcat cu evenimente, la Sibiu. Astra film Festival e cap de afiș, dar nici teatrul sau petrecerile nu au fost lăsate deoparte. Așa că, șelimbăreni, sunteți așteptați la distracție. 

La Cotton Pub vineri este seara Top Hits of All Time. Veți dansa pe cele mai cunoscute melodii ce au făcut istorie. Este doar încălzirea pentru ce va urma sâmbătă seara – Golden Girls Animation Show– va fi o petrecere cu succes garantat. DJ Cipi Hampu, DJ Luca și MC Rosso se vor asigura de acest lucru. Rezervări pentru ambele seri se fac la 0752 268 866.

ASTRA Film Festival este evenimentul care își pune amprenta pe acest final de săptămână. Proiecții ce nu trebuie ratate au loc în diferite locații din Sibiu. Detalii AICI.

Vulpoiul” după H.D. Lawrence se va juca vineri seara, de la ora 19, la Teatrul Radu Stanca. Durează o oră și 20 de minute, iar un bilet costă 20 și 25 de lei.

Monstruleții dansatori” este tema Atelierului de Creat Povești de sâmbătă, de la Teatrul Gong. Vor fi două ediții, de la ora 10 și 12, ambele pentru copiii între 6 și 10 ani. Atelierul durează o oră și 30 de minute, iar un bilet costă 14 lei.

Tot la Teatrul Gong, pentru cei mici se va juca ”Vrăjitorul din Oz”. Spectacolul va avea două reprezentații- sâmbătă de la ora 11 și 18 ți duminică de la ora 11. Este recomandat copiilor de peste 3 ani, durează o oră, iar un bilet costă 9 lei.

Fanii Voltaj au ocazia să îi asculte sâmbătă, în parcarea Shopping City, de la ora 18. Detalii despre concert, AICI.

Oscar și buni roz” de Eric Emmanuel Schmitt se va juca sâmbătă seara, de la ora 19, la Teatrul Radu Stanca. Cu Buni Roz pe post de ghid, într-o viata traita pe „repede-înainte”, Oscar, un baietel de zece ani, parcurge printre râsete si lacrimi itinerarul emotionant al tuturor vârstelor si experientelor umane, îmbogatite de imaginatia lui care îmbraca realitatea în haina miraculosului. Durează aproximativ o oră, iar un bilet costă 20 și 25 de lei.

S-a întâmplat într-o joi” este spectacolul de teatru studențesc prezentat duminică seara, de la ora 13, în tramvaiul Sibiu- Rășinari.

 

 

 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.