FRF a hotărât: Cinci echipe din Liga 2 nu au drept de promovare – CSC Șelimbăr pe listă

Federația Română de Fotbal a publicat lista echipelor din eșalonul secund care nu au drept de promovare în prima liga. CSC Șelimbăr este una din echipele care nu au drept de promovare.

Noul sezon de Liga 2 a început și și-a consumat deja prima etapă. Bătălia pentru obiectivul suprem la acest nivel, promovarea în SuperLigă (noua denumire a Ligii 1), va fi influențată și în ediția 2022-2023. Ba chiar mai rău decât în sezonul 2021-2022, unul care se va desfășura pe aceleași coordonate ca cel trecut: primele două clasate din play-off vor promova direct, următoarele două vor juca baraj de promovare, ultimele două din seriile de play-out vor retrograda direct, iar altele două vor juca între ele baraj de menținere, scrie ProSport.

Dacă în ediția trecută au fost două echipe, ambele nou-promovate din Liga 3, care au evoluat în campionat fără să aibă drept de promovare, de această dată participă nu mai puțin de cinci, cele două din sezonul trecut și trei nou-promovate.

Vor fi, astfel, multe etape în care jumătate din meciuri, cinci din zece, vor avea un statut de amical. Chiar dacă partidele vor fi considerate oficiale, faptul că cinci echipe participante în aceste jocuri nu au drept de promovare, deci nu pot atinge un obiectiv suprem, le conferă mai degrabă o imagine de joc fără o miză reală, un amical.

Steaua, CS Comunal Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare joacă în Liga 2 fără drept de promovare

Steaua și CS Comunal Șelimbăr, continuă în Liga 2 și vor avea același statut, de echipe de drept public, fără drept la promovare, însă acestora li s-au alăturat alte trei cluburi nou-promovate în această vară, cele din Slatina, Dumbrăvița și Baia Mare. Campionatul va fi, astfel, și mai afectat de prezența acestor echipe care nu-și pot propune mai mult decât menținerea în Liga 2.

În cazul în care acestea se vor califica la finalul sezonului regular, după 19 etape, în play-off, accesul lor în această grupă care determină promovatele sau echipele care merg la baraj nu poate fi interzis. Regulamentul actual, care nu poate fi, în mod normal, schimbat după ce campionatul începe, nu le poate îngrădi acestor formații dreptul de a juca în play-off.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.