Sibian prins băut la volan în Cisnădie – Avea o alcoolemie de peste doi la mie
Un bărbat de 37 de ani, din Sibiu a fost prins la volan cu o alcoolemie de peste doi la mie, pe strada Sibiului din Cisnădie.
”La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 13,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Sibiului din Cisnădie.La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Sibiu, aflat într-o vizibilă stare avansată de ebrietate. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 2,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-au întocmit actele necesare pentru deschiderea unei anchete penale care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.