Încep lucrările la noul stadion din Șelimbăr – Va avea nocturnă și costă 1,8 milioane euro

Baza sportivă va avea un teren omologat de UEFA și Federația Română de Fotbal, cu 500 de locuri, cu nocturnă, și un teren de dimensiuni mici, care va fi folosit și pentru alte sporturi. Toată investiția se ridică la peste 1,8 milioane de euro. De asemenea, se va construi și o clădire pentru vestiare, zonă administrativă, dar și o parcare.

,,Am predat amplasamentul către constructor, iar până la sfârșitul acestui an va fi finalizat acest proiect așteptat de întreaga comunitate. Este un proiect important pentru viitorul sportului din comuna noastră! Un rol important în selecția proiectului nostru și aprobarea investiției la Șelimbăr l-a avut echipa de fotbal Viitorul Șelimbăr, deoarece dacă această echipă nu exista, nu puteam depune acest proiect nerambursabil. Echipa Viitorul Șelimbăr evoluează în Seria a VII-a a Ligii 3 a campionatului național de fotbal. După 13 etape, se află pe primul loc în clasament, cu 37 de puncte, după 12 victorii și un rezultat de egalitate”, declară primarul Marius Grecu.

Proiectul a fost prevăzut în dosarul înaintat de România către UEFA, pentru organizarea Campionatului European de fotbal, mutat în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. Țara noastră și-a luat angajamentul să modernizeze 400 de terenuri la nivel național, iar în acest proiect este inclus și cel de la Șelimbăr.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.