Două focare de pestă porcină în județul Sibiu. Măsuri extreme împotriva extinderii virusului
Autoritățile sibiene au declarat al doilea focar de pestă porcină din județul Sibiu. Acesta este la Șura Mică, după ce săptămâna trecută primul a fost conformat la Colun. Pentru a preveni extinderea virusului s-au luat o serie de măsuri de siguranță.
CITEȘTE AICI DETALII DESPRE AL DOILEA FOCAR DIN JUDEȚ
Ca urmare a declarării unui al doilea focar de pestă porcină, Șura Mică și Rusciori sunt localitățile aflate sub protecție. Din zona de supraveghere fac parte Ocna Sibiului, Topârcea, Mândra, Șura Mare, sibiu, Cristian și Mag.
PROGRAM DE MĂSURI PENTRU COMBATEREA FOCARULUI DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ , CĂLDĂRAR ADAM RO 1458090058, DIN LOCALITATEA ȘURA MICĂ, STR. DUPĂ ȘURI, NR. 40, JUDEȚUL SIBIU
Având în vedere confirmarea unui focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Șura Mică, Județul Sibiu, la porcii domestici din exploatația Căldărar Adam – Șura Mică, str. După Șuri nr. 40, în baza buletinului de analiză emis de I.D.S.A. București cu nr. 16228/16.10.2019, pentru combaterea acestuia s-au dispus următoarele măsuri:
– în exploatația suspectă nu mai există suine – Răspunde DSVSA Sibiu;
– au fost prelevate probe pentru examenul de laborator – Răspunde DSVSA Sibiu;
– carnea porcului sacrificat în cursul perioadei situate între introducerea probabilă a bolii în exploataţie şi aplicarea măsurilor oficiale să fie marcată şi supusă neutralizării sub supraveghere oficială – Răspunde DSVSA Sibiu, IPJ Sibiu;
– orice substanţă sau deşeu susceptibile de a fi contaminate (furajele) să fie supuse dezinfectiei; toate materialele de unică folosinţă potenţial contaminate şi, în special, cele utilizate pentru operaţiunile de sacrificare au fost distruse; aceste măsuri au fost aplicate în conformitate cu instrucţiunile si sub supravegherea medicului veterinar oficial, in conformitate cu prevederile manualului de operaţiuni pentru PPA – Răspunde DSVSA Sibiu;
– după eliminarea porcului (sacrificarea), clădirile destinate adăpostirii porcilor şi vehiculele care au fost utilizate pentru transportul lor sau transportul carcaselor lor, precum şi echipamentul, aşternutul pentru animale, gunoiul de grajd şi purinul susceptibile de a fi contaminate au fost curăţate, dezinfectate, dezinsectizate, în două reprize la un interval de 6 zile – Răspunde DSVSA Sibiu;
– s-a efectuat ancheta epidemiologică preliminara – Răspunde DSVSA Sibiu, IPJ Sibiu;
Măsuri în cadrul exploataţiilor de contact
În cazul în care sunt identificate „exploataţii de contact“ atunci când medicul veterinar oficial, pe baza anchetei epidemiologice, constată sau estimează că pesta porcină africană a putut fi introdusă de la alte exploataţii în exploataţia suspectă, sau de la aceasta din urmă, în alte exploataţii CLCB SIBIU ordonă uciderea şi în exploataţiile-contact, în cazul în care situaţia epidemiologică o impune. Totodată, se prelevează un număr suficient de probe de la porci, în conformitate cu manualul de diagnostic, în momentul uciderilor, pentru a confirma sau infirma prezenţa virusului pestei porcine -Răspunde DSVSA Sibiu;
Declararea bolii
Confirmarea bolii s-a făcut în baza buletinului de analiză emis de IDSA Bucuresti nr.16228/16.10.2019. Boala va fi declarată la Primăria localităţii Șura Mică, unde evoluează focarul, de către medicul veterinar oficial din CSVSAO Sibiu – dr. Milea Florin.
Notificarea confirmării bolii
Boala a fost notificată la ANSVSA și a fost întocmit raport de notificare – confirmare în conformitate cu ordinul ANSVSA nr. 79/2008.
În data de 17.10.2019 a fost convocat CLCB SIBIU în vederea aprobării Programului de Măsuri pentru combaterea focarului de Pestă Porcină Africană
Stabilirea zonelor de restricție, protecţie şi supraveghere.
1) De îndată ce a fost confirmat oficial diagnosticul de pestă porcină africană, DSVSA Sibiu a stabilit în jurul focarului( latitudine45.836902 si longitudine 24.055236) o zonă de protecţie cu o rază de cel puţin trei kilometri, ea însăşi înscrisă într-o zonă de supraveghere cu o rază de zece kilometri.
2) Localitățile aflate în zona de protecție sunt: ȘURA MICĂ și RUSCIORI
Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: OCNA SIBIULUI, TOPÂRCEA, MÂNDRA, ȘURA MARE, SIBIU, CRISTIAN, MAG
3) Cu ocazia stabilirii zonelor, DSVSA SIBIU a luat în considerare:
a. rezultatele anchetei epidemiologice;
b. aşezarea geografică, în special graniţele naturale sau artificiale;
c. localizarea şi proximitatea exploataţiilor;
d. modelele circulaţiei şi comerţului porcilor, precum şi disponibilitatea abatoarelor şi a instalaţiilor de procesare a carcaselor;
e. instalaţiile şi personalul disponibil pentru a controla orice deplasare a porcilor în interiorul zonelor, în special în cazul în care porcii care urmează să fie ucişi trebuiesă fie scoşi din exploataţiile de origine.
DSVSA Sibiu adoptă toate măsurile necesare, inclusiv avertizarea prin pancarte şi afişe expuse vizibil, precum şi utilizarearea surselor media, cum ar fi presa şi televiziunea, pentru a garanta că toate persoanele prezente în zonele de protecţie şi de supraveghere sunt pe deplin informate cu privire la restricţiile în vigoare, şi adoptă toate măsurile pe care le considera adecvate pentru a garanta o bună aplicare a măsurilor menţionate anterior.
Măsuri în zona de protecţie stabilită
– după stabilirea zonei de protecţie se va efectua un recensământ al tuturor exploataţiilor cât de repede posibil, operatiune efectuata in perioada 10-14.10.2019. Aceste exploataţii au fost vizitate de un medic veterinar oficial, în vederea efectuării unui examen clinic al porcilor şi a unui control al registrului şi al mărcilor de identificare a porcilor prevăzute la articolele 4 şi 5 din dinDirectiva 2008/71/CE privind identificarea şi înregistrare a porcinelor – Răspunde DSVSA SIBIU;
– circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploataţiilor, sunt interzise, cu excepţia aprobării autorităţii competente în cazul autorizării circulaţiei prevăzute la art. 10, litera (f) din DirectivaConsiliului 60/2002. Această interdicţie nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră fără descărcare sau oprire. De asemenea, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 alineatul (2) al aceleiaşi Directive, se poate acorda o derogare pentru porcii pentru sacrificare care provin din afara zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situate în respectiva zonă în vederea unei sacrificări imediate – Răspunde IPJ SIBIU;
– camioanele şi celelalte vehicule şi echipamente utilizate pentru transportul porcilor sau al altor animale sau al unor material susceptibile de a fi contaminate (precum carcasele, furajele, gunoiul de grajd, purinul etc.) sunt curăţate, dezinfectate, dezinsectizate cât mai repede după contaminare. Nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi locatia fără a fi curăţat şi dezinfectat, apoi inspectat şi reautorizat pentru transport de către autoritatea competent a – Răspund :proprietarii mijloacelor de transport;
– se vor amplasa două filtre rutiere de control și dezinfecție pe raza localității Șura Mică. În vederea evitării răspândirii bolii prin mișcări necontrolate a porcinelor se impune verificarea permanentă a traficului la intrarea și ieșirea localității Rusciori. Materialele necesare pentru funcționarea corespunzătoare a acestora precum și personalul care să deservească această activitate vor fi asigurate de UAT Sura Mică. Aceste filtre vor funcționa cel puțin 7 zile, respectiv până în momentul efectuării dezinfecției finale – Răspund: IPJ SIBIU si Primăria Șura Mică.
Zilnic se va verifica funcționarea acestor filtre de către DSVSA Sibiu prin medicul veterinar oficial desemnat.
– nicio altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploataţie, nici nu poate ieşi din aceasta fără autorizarea autorităţii competente – Răspund proprietarii de animale;
– toţi porcii morţi sau bolnavi dintr-o exploataţie trebuie imediat declaraţi autorităţii competente, care procedează la investigaţiile corespunzătoare, în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic – Răspund proprietarii de animale;
– porcii nu pot părăsi exploataţia în care sunt ţinuţi în cursul a cel puţin 40 de zile de la terminarea operaţiunilor preliminare de curăţare şi de dezinfecţie şi, dacă este necesar, de dezinsecţie a exploataţiei infectate. După 40 de zile, sub rezervă, autoritatea competenta poate autoriza ieşirea porcilor din exploataţia respectivă pentru a fi direct transportaţi:
a) spre un abator desemnat de autoritatea competentă, de preferinţă în interiorul zonei de protecţie sau de supraveghere, în vederea unei sacrificări imediate;
b) spre o întreprindere de neutralizare sau un loc adecvat în care porcii sunt imediat ucişi şi carcasele lor procesate sub control oficial;
c) în împrejurări excepţionale, spre alte unităţi situate în interiorul zonei de protecţie.
– orice persoană care intră sau iese din exploataţiile porcine trebuie să respecte măsurile de igienă si dezinfectie adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane – Răspund proprietarii de animale;
În cazul în care interdicţiile sunt menţinute mai mult de 40 de zile din cauza apariţiei unor noi focare ale bolii şi atunci când, în ceea ce priveşte adăpostirea porcilor, apar probleme privind bunăstarea animalelor sau de altă natură, sub rezervă, autoritatea competentă poate, la cererea justificată a proprietarului, să autorizeze ieşirea porcilor dintr-o exploataţie situată în interiorul zonei de protecţie, numai cu respectarea strictă a prevederilor Deciziei CE /60/2002.
Aplicarea măsurilor în zona de protecţie se menţine cel puţin până când:
(a) operaţiunile de curăţare, dezinfecţie şi, dacă este necesar, de dezinsecţie a exploataţiilor infectate sunt terminate;
(b) porcii prezenţi în toate exploataţiile au fost supuşi unor examene clinice şi de laborator efectuate în conformitate cu manualul de diagnostic, pentru a detecta eventual prezenţă a virusului pestei porcine africane. Examenele nu se pot practica înainte de trecerea a 45 de zile de la terminarea operaţiunilor preliminare de curăţare, de dezinfecţie şi, dacă este necesar, de dezinsecţie a exploataţiilor infectate.
Măsuri în zona de supraveghere stabilită:
(a) trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploataţiilor cu porcine – Răspunde DSVSA SIBIU;
(b) circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploataţiilor, sunt interzise, cu excepţia aprobării de către autorităţile competente. Această interdicţie nu trebuiesă se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră, fără descărcare sau oprire, nici la porcii pentru sacrificare care provin din afara zonei de supraveghere şi se îndreaptă spre un abator situate în respective zonă, în vederea unei sacrificări immediate – Răspunde IPJ SIBIU;
(c) camioanele şi celelalte vehicule şi echipamente utilizate pentru transportul porcilor sau al altor animale sau al unor materiale susceptibile de a fi contaminate (precum carcasele, furajele, gunoiul de grajd, purinul etc.) sunt curăţate, dezinfectate, dezinsectizate cât mai repede după contaminare. Nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi locatia fără a fi curăţat şi dezinfectat – Răspund proprietarii mijloacelor de transport;
(d) nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieşi din exploataţie fără autorizarea autorităţii competente, în următoarele şapte zile de la stabilirea zonei – Răspund proprietarii de animale;
(e) toţi porcii morţi sau bolnavi dintr-o exploataţie trebuie de îndată declaraţi autorităţii competente, care procedează la investigaţiile corespunzătoare, în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic – Răspund proprietarii de animale;
(f) porcii nu pot părăsi exploataţia în care sunt ţinuţi în cursul a cel puţin 30 de zile de la terminarea operaţiunilor preliminare de curăţare şi de dezinfecţie şi, dacă este necesar, de dezinsecţie a exploataţiei infectate. După 30 de zile, dacă condiţiile prevăzute în legislaţie sunt întrunite, autoritatea competenta poate autoriza ieşirea porcilor din exploataţia respectivă numai cu respectarea stricta a prevederilor Deciziei CE /60/2002. – Răspund proprietarii de animale;
Aplicarea măsurilor în zona de supraveghere se menţine cel puţin până când:
(a) operaţiunile de curăţare, de dezinfecţie şi, dacă este necesar, de dezinsecţie a exploataţiilor infectate sunt terminate;
(b) porcii prezenţi în toate exploataţiile au fost supuşi unor examene clinice şi atunci când este necesar, de laborator efectuate în conformitate cu manualul de diagnostic, pentru a detecta eventual prezenţă a virusului pestei porcine africane. Examenele prevăzute nu se pot practica înainte de trecerea a 40 de zile de la terminarea operaţiunilor preliminare de curăţare, de dezinfecţie şi, dacă este necesar, de dezinsecţie a exploataţiilor infectate.
Evaluarea animalelor
Animalul, în cazul măsurilor pentru prevenirea/lichidarea rapidă a focarului de boală, nu poate fi despăgubit întrucât proprietarul de suine a fost sancționat contravențional pentru înstrăinarea de suine fără documente sanitare veterinare.
În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.
Animalele care fac obiectul despăgubirilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– Să fie deţinute cu respectarea normelor sanitar- veterinare în vigoare;
– Să fie declarate şi înregistrate în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
Despăgubirile se acordă în baza:
– evaluărilor făcute de Comisia de evaluare
– documentaţiei întocmită de persoana fizică sau juridică.
– despăgubirile se acordă indiferent dacă animalele sunt asigurate sau nu.
Comisia de evaluare este constituită conform Ordinului Prefectului si este alcătuită din:
a) reprezentantul direcţiei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor Sibiu
b) reprezentantul – Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie
c) reprezentantul Unităţii Locale de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor desemnat de Prefect;
d) reprezentantul Unităţii Locale de Sprijin, respectiv primarul localităţii sau reprezentantul desemnat de către acesta.
Comisia de evaluare analizează şi aprobă valoarea de înlocuire a animalului/animalelor în funcţie de următoarele caracteristici: – valoarea genetică – valoarea zootehnică – sex – vârstă – greutate – starea fiziologică – categoria de producţie – preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală – valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii animalelor sau a produselor în cauză conform prevederilor art. 4 din Regulamentul nr. 349/2005/CE al Comisiei, cu amendamentele ulterioare.
Uciderea animalelor
Exploatatia nu mai detine animale din specia suina;
Procedura de ucidere a animalelor dintr-un focar de PPA trebuie să aibă loc în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului 1099/2009 privind protecţia animalelor în momentul uciderii.
Ecarisarea teritoriului şi neutralizarea materiilor de risc
NU ESTE CAZUL
Curăţare şi dezinfecţie
În exploatație s-au efectuat până la data de 17.10.2019 două dezinfecții: prima în data de 09.10.2019, iar cea de-a doua s-a efectuat în data de 15.10.2019. S-au dezinfectat adăposturile, curtea, uneltele din gospodărie și autoturismul proprietarului.
Curăţarea şi dezinfecţia finală presupun:
a. gunoiul de grajd şi aşternutul pentru animale trebuie scoase şi tratate în conformitate cu specificaţiile legale din directivă;
b. grăsimea şi murdăria trebuie îndepărtate de pe toate suprafeţele cu ajutorul unui degresant şi suprafeţele trebuie limpezite cu apă;
c. după limpezirea cu apă rece, trebuie să se stropească din nou cu dezinfectant;
d. după şapte zile, unităţile trebuie tratate cu ajutorul unui degresant, limpezite cu apă rece, stropite cu dezinfectant şi limpezite încă o dată cu apă.
Proceduri privind stingerea unui focar de pestă porcină africană şi ridicarea restricţiilor sanitare veterinare
Stingerea unui focar de pestă porcină africană reprezintă momentul ridicării tuturor măsurilor şi restricţiilor, când se constată că:
– pe teritoriul localităţii nu mai există animale bolnave sau ţinute sub observaţie pentru pestă porcină africana;
– rezultatele examenelor de laborator efectuate pe probele recoltate din focar, zona de protecţie ori de supraveghere sunt negative;
– s-au realizat integral măsurile de profilaxie şi combatere stabilite;
– au trecut cel puţin 30 de zile de la efectuarea dezinfecţiei finale conform actului de dezinfecţie întocmit de medicul veterinar oficial;
– în acest sens, medicul veterinar oficial întocmeşte un act sanitar veterinar de stingere a epizootiei. Actul sanitar veterinar de stingere a epizootiei se înregistrează în evidenţa primăriei localităţii pe teritoriul căreia a evoluat epizootia, sub semnătura primarului de luare la cunoştinţă după care se înregistrează la DSVSA SIBIU.
-România ca ţară, o zonă sau o exploataţie de porcine din ţara noastră este considerată ca fiind din nou liberă de pestă porcină africană atunci când toate condiţiile prevăzute de Codul Internaţional de Sănătate Animală pentru pesta porcină africană sunt îndeplinite.
DSVSA SIBIU a notificat gestionarii fondurilor de vânătoare aflate în zona de protecție și supraveghere despre măsurile ce se impun ca urmare a evoluției PPA.
În fondurile de vânătoare din zona de protecție și zona de supraveghere se vor face controale zilnice ale teritoriului în vederea identificării eventualelor cadavre de mistreți, precum și observarea modificărilor de comportament la populația de mistreți. Reprezentanții fondurilor de vânătoare vor raporta zilnic la DSVSA SIBIU rezultatele controlului.