Șoferi sibieni inconștienți la Sibiu. S-au urcat la volan după ce au băut

Polițiștii de la rutieră au avut de lucru în acest final de săptămână. Au prins ”un val” de șoferi sibieni care s-au urcat la volan după ce au băut alcool. 

La data de 01.09.2019, în jurul orelor 0200, pe DN 1, în afara localității Bradu, polițiștii rutieri au depistat în trafic un conducător auto (35 de ani, domiciliat în Cisnădie) aflat sub influența băuturilor alcoolice – 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În localitatea Păuca, polițiștii rutieri au depistat ieri în trafic, în jurul orei 1610, un bărbat (36 de ani, domiciliat în Slimnic) aflat sub influența băuturilor alcoolice (0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat). În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

La data de 31 august, în jurul orei 0450, pe DN 1, în localitatea Bradu, polițiștii rutieri au depistat în trafic un conducător auto (în vârstă de 54 de ani, domiciliat în județul Olt) aflat sub influența băuturilor alcoolice – 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

în dimineața zilei de 31 august, o altă infracțiune la regimul rutier a fost constatată de către polițiștii Serviciului Rutier. În jurul orei 0800, un conducător auto (în vârstă de 51 de ani, domiciliat în Vâlcea) a fost oprit pentru control în trafic pe DN7, în afara localității Boița; în urma testării cu aparatul etilotest polițiștii au constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice – 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 30 august, în jurul orei 1830, un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat în trafic în localitatea Bungard; conducătorul auto, în vârstă de 43 de ani, localnic, a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.