Marius Grecu ”Dacă anul ăsta nu asfaltez strada Tudor Vladimirescu, nu mai candidez”

Investițiile în infrastructura comunei Șelimbăr continuă și anul acesta, iar primarul Marius Grecu face o promisiune față de cetățeni în ceea ce privește una dintre cele mai controversate zone- strada Tudor Vladimirescu. Alte zone ale comunei intră în reabilitare sau se continuă lucrările deja începute.

Lucrările pe strada Podului din Șelimbăr au fost împărțite în două tronsoane. Pe cel cuprins între strada Morii și Stadionului lucrările s-au sistat pentru moment din cauza unor situații neprevăzute. ”Acolo s-au identificat niște cabluri ale SC Electrica ce trebuie relocate. Pentru asta e nevoie de avize, lucru care ne oprește pentru ceva timp. Dar, pe tronsonul cuprins între strada stadionului și mihai viteazu se vor relua lucrările”, spune Marius Grecu.

Pentru strada Decebal, care se află în cartierul tineretului din Șelimbăr, primarul spune că au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, iar după aprobarea bugetului se va lansa procedura de achiziție.

Interviu cu Marius Grecu – Primarul comunei Selimbăr. Citește stirile zilei pe www.oradesibiu.ro www.orademedias.ro și www.oradeselimbar.ro

Publicată de Ora de Șelimbăr pe Luni, 1 aprilie 2019

Pictor Brana se află în lucru și ar trebui finalizată în luna iunie. Dar, podețul peste Valea Săpunului a fost deteriorat în timpul lucrărilor. Marius Grecu dă asigurări că acesta va fi refăcut.

Anul acesta și strada Țebea va arăta altfel datorită iluminatului public ce va introdus aici și asfaltării.

Dar, strada tudor Vladimirescu, piatra de încercare a administrației, rămâne un subiect de discuție. ”Acolo primăria este proprietară pe 80% din stradă. Restul de 20% încă aparține cetățenilor, pentru că majoritatea au cumpărat prin Prima Casă și atunci cota parte revine băncii și fondului de garantare. Este o chestiune juridică pe care sper să o putem rezolva. Și, dacă strada Tudor Vladimirescu nu se asfaltează anul acesta eu nu mai candidez pentru un nou mandat”, a spus Marius Grecu.

Primarul Șelimbărului spune că 90% din străzile comunei care se află în proprietatea primăriei Șelimbăr sunt asfaltate sau pavate. ”Dacă finalizăm toate aceste investiții de care am vorbit administrația efectiv nu mai are ce asfalta, pentru că restul străzilor nu se află în proprietatea noastră”

 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.