Senatul adoptă legea împotriva antisemitismului și discursului instigator la ură

Senatul a adoptat luni un proiect legislativ important privind prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, care prevede pedepse cu închisoarea de la 3 la 10 ani pentru inițierea sau sprijinirea organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob.

Proiectul, inițiat de deputatul Silviu Vexler, a fost votat cu 78 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” și 25 de abțineri și va fi transmis Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot final.

Infracțiuni

Potrivit noii legi, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe va constitui infracțiune și se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani, iar dacă fapta se comite prin intermediul unui sistem informatic, limitele pedepselor vor fi majorate, relatează Agerpres.

Promovarea cultelor

De asemenea, promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid, crime împotriva umanității sau crime de război, precum și răspândirea în public a doctrinei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe vor fi sancționate cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă, alături de interzicerea unor drepturi.

Negarea Holocaustului

Legea prevede și pedepse între 6 luni și 3 ani de închisoare pentru negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea publică a Holocaustului ori a efectelor sale.

Scopul proiectului

Inițiatorii subliniază că scopul proiectului este să ofere un cadru legal coerent și integrator pentru combaterea urii, în contextul creșterii fenomenelor de incitare la violență și discurs extremist, inclusiv în mediul online.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.