VIDEO De ce noua grădiniță din Șelimbăr se construiește pe strada Doamna Stanca

Construcția noii grădinițe de pe strada Doamna Stanca va începe în curând. Deși șelimbărenii care au copii mici îi vor putea aduce aici, au existat voci care au contestat locația aleasă. Primarul Șelimbărului a fost acuzat că a ales această zonă pentru că locuiește aici.

Acesta însă spune că nu are nicio legătură acest fapt. ”Locuiesc la bloc pe strada Doamna Stanca, dar nu din această cauză am ales să construim aici grădinița. Acest cartier are cei mai mulți copii din Șelimbăr. În plus, aici am avut teren. Când s-a căutat teren pe Brana am primit niște oferte lângă calea ferată. Și nu cred că vreunui părinte i-ar fi plăcut ca cel mic să doarmă la 10 metri de calea ferată pe care șuieră trenul. Așa că le-am refuzat și am ales Doamna Stanca”, explică Marius Grecu.

Primarul spune că în planurile sale se conturează ideea unei nou grădinițe în acea parte a comunei. ”Nu am abandonat ideea. Vom continua să căutăm teren, soluții, iar când vom găsi ce considerăm că e cel mai bun pentru șelimbăreni și copii în primul rând, vom începe proiectul unei grădinițe în zona Brana Triajului”, spune Marius Grecu.

Primarul Șelimbărului, Marius Grecu, este invitat la ''Interviuri pe Față''

Primarul Șelimbărului, Marius Grecu, este invitat la ''Interviuri pe Față'', în dialog cu Dragoș Popescu, miercuri, de la ora 12.00 pe Ora de Sibiu 🎙

Publicată de Ora de Sibiu pe Miercuri, 23 septembrie 2020

 

 

 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.