Sprijin financiar pentru Aeroportul Internațional Sibiu, aprobat de Guvernul României

Aproape 4 milioane de lei vor fi acordați ca sprijin Aeroportului Internațional Sibiu. Guvernul României a aprobat în ședința de ieri, 19 august, schema de ajutor de stat pentru sprijinirea aeroporturilor regionale, măsură de care va beneficia și Aeroportul Sibiu, și care va compensa pagubele provocate de criza COVID-19.

O veste foarte bună pentru Aeroportul Internațional Sibiu care a fost afectat în această perioadă, ca și celelalte aeroporturi, de criza provocată de pandemie. Această măsura arată încă o dată că Guvernul PNL este receptiv la solicitările din județul Sibiu, si mai ales că acționează cu promptitudine pentru a le rezolva”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Valoarea alocată Aeroportului Internațional Sibiu va fi de aproape 4 milioane de lei și acoperă pierderile economice pe care le-a înregistrat aeroportul în perioada 16.03-30.06.2020, când traficul aerian a scăzut cu 51,69% în luna martie, , cu 94,46% în luna aprilie și cu 93,15% în luna mai.

De asemenea, în luna iulie, Consiliul Județean Sibiu a aprobat un sprijin financiar în valoare de 1,79 milioane de lei pentru susținerea cheltuielilor non-economice cum ar fi: plata salariilor, servicii de pază, servicii de mentenanță echipamente de securitate, cotizația către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.