Proiect pentru vârstnicii din Șelimbăr – Ambulanță pentru bătrânii urbei

Primăria Șelimbăr își dorește să vină în ajutorul vârstnicilor comunei și satelor aparținătoare. Pentru asta s-a identificat o axă de finanțare care permite obținerea de fonduri nerambursabile. Reprezentanții Primăriei știu deja ce vor să facă cu banii și caută privați cu care să depună, în colaborare, proiectul.

”Bunicii comunității” este proiectul pe care Primăria Șelimbăr își dorește să îl implementeze. ”Ne-am gândit la cei care locuiesc singuri și care nu se pot deplasa la un dispensar medical, la spital. Vrem să cumpărăm o ambulanță care să meargă pe la ei, să le ofere un minim de ajutor medical sau să îi transporte pe cei care au nevoie, la spital.”, spune Marius Grecu, primarul Șelimbărului.

Aproximativ 160 de vârstnici ar urma să beneficieze de acest proiect.

Dar, pentru depunerea proiectului și obținerea finanțării Primăria Șelimbăr vrea să se asocieze cu o entitate privată cu experiență în domeniul medical. Pentru asta, cei interesați pot depune proiectele la sediul primăriei până în data de 5 noiembrie. Apoi, cei care au realizat proiectul câștigător se vor asocia cu primăria Șelimbăr în vederea depunerii proiectului mare pentru obținerea finanțării.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 600.000 de euro. Dacă nu se încadrează în această sumă, primarul Șelimbărului spune că vor schimba strategia și vor închiria o ambulanță care să deservească scopului propus.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.