Mașină „uitată” pe domeniul public.

Sursa: Poliția Locală Șelimbăr

Ați uitat un Citroen cu numărul de înmatriculare AKD-958 pe strada Mihai Viteazu nr. 24? Poliția Locală vă invită să clarificați situația. Dacă proprietarul sau deținătorul autovehiculului nu este cunoscut, poate aveți informații care să ajute la identificarea lui. Situația nu este una nouă sau nemaivăzută. Din contră. Șelimbărenii au mai efectuat sesizări despre mașini care sunt „uitate” cu săptămânile în și-așa insuficientele spații de parcare din comună. De data aceasta, este rândul Poliției Locale să apeleze la cetățeni, prin intermediul nostru. Pe adresa redatia@oradeselimbar.ro am primit următorul comunicat:

„În conformitate cu art.6 din Legea Nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale,  aducem la cunoștință publică faptul că se caută proprietarul și deținătorul legal a vehiculului marca CITROEN de culoare ALBASTRU cu numărul de înmatriculare AKD-958, depistat în Șelimbăr, str. Mihai Viteazu, nr. 24. Proprietarii si deținătorii legali sunt rugați să se prezinte cu actele de proprietate la Politia Locala Șelimbăr, cu sediul în Șelimbăr, str. 1 Decembrie, nr. 2.”

Șelimbărenii sunt rugați să nu își abandoneze autovehiculele pe domeniul public și să dea dovadă de comportament responsabil față de bunurile pe care le dețin. Dacă aveți detalii despre această situație sau cunoașteți cazuri asemănătoare, nu ezitați să ni le faceți cunoscute pe adresa redatia@oradeselimbar.ro !

Vrei să știi mereu ce se întâmplă în comunitate? Te ținem la curent cu tot ce e nou și important! Cu un simplu LIKE ești conectat la tot ce contează în Şelimbăr.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.