Sărbătoarea Mucenicilor aduce tradiții și obiceiuri unice în România de 9 martie

De Sfinții 40 de Mucenici, se păstrează mai multe tradiții, iar unul dintre cele mai populare obiceiuri este pregătirea „mucenicilor”. În această zi, se prepară rețete de colăcei fierți sau copți, simbolizându-i pe cei 40 de sfinți martiri uciși în Sevastia Armeniei. Acești Mucenici, soldați creștini de origine română, greacă și armeană, au făcut parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Sărbătoarea din luna martie este marcată cu cruce roșie în calendar și este prăznuită în toate bisericile creștine.
Sărbătoare creștină pe 9 martie
Cei 40 de Mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308 – 324), un persecutor al creștinilor. Aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei i-a silit să se închine idolilor, însă aceștia au refuzat. În urma recuzării, Mucenicii au fost încarcerați timp de opt zile și supuși bătăilor cu pietre. Ulterior, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare într-un lac din Sevastia.
La miezul nopții, un Mucenic a ieșit din apă, dar a murit înghețat în căutarea unei băi calde. Ceilalți Mucenici, rămași în lac, au început să se roage, iar apa s-a încălzit, iar ghețurile s-au topit, aducându-le 40 de cununi strălucitoare. Un soldat de pază, impresionat, s-a aruncat în lac pentru a se alătura lor, mărturisind credința creștină. Guvernatorul, văzându-le credința, a ordonat ca Mucenicii să sufere torturi, iar majoritatea dintre ei au murit.
În timp ce trupurile lor erau duse spre ardere, unul dintre Mucenici, Meliton, a murit în brațele mamei sale, care dorise să-l salveze.
Tradiții și obiceiuri în ziua de Măcinici
Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia este întotdeauna celebrată în luna martie, coincizând cu începutul anului agricol tradițional. Românii o celebrează sub numele popular de „Mucenicii” sau „Măcinicii”. Conform tradiției geto-dacice, sunt menționați 44 de mucenici, dar tradiția creștină onorează doar 40.
Focuri echinocțiale
În credința populară, ritualuri de alungare a gerului sunt desfășurate în această zi, cum ar fi lovirea pământului și rostirea descântecelor pentru a lăsa căldura să intre. În anumite regiuni, se aprind focuri pentru a purifica spațiul și se împart alimente, având ca scop un an bogat și plin de belșug.
Obiceiul pregătirii mucenicilor este cel mai cunoscut. Acest preparat, variind în denumiri precum sfințișori (Moldova), măcinici și mucenici (Muntenia), bradoși (Oltenia) sau brândușei (Banat), este realizat din aluat dospit, adeseori dulce, fiert sau copt, având forma cifrei 8.
Sursa: Digi24