Lupta cu cancerul. O mamă din Cisnădie are nevoie de ajutor pentru un tratament costisitor
O tânără în vârstă de 32 de ani din Cisnădie, mamă a două fetițe, se află în fața unei noi provocări după ce a fost diagnosticată din nou cu cancer. Diana Dumitriu, care a reușit să depășească o primă încercare în urmă cu doi ani, are acum nevoie de ajutorul oamenilor de bine pentru a-și putea permite tratamentul costisitor necesar.
În 2022, Diana a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență după ce investigațiile medicale au relevat prezența unei tumori la colon. Deși a trecut printr-un tratament intens, recent a aflat că boala a recidivat, iar metastazele s-au răspândit, ceea ce face necesar un tratament urgent și costisitor.
„Acum mai am o șansă cu tratamentul acesta. Costă 5.000 de euro o dată la trei săptămâni, iar Casa de Asigurări nu decontează nimic. Am două fetițe de 8 și 2 ani”, a declarat Diana, vizibil afectată de situație.
Soțul Dianei a lansat un apel pe rețelele sociale, cerând ajutorul comunității: „Ne dorim foarte mult să trăiască și vă rugăm din suflet să ne ajutați ca viața ei să revină la normal și să ne putem crește în continuare cele două fiice”.
Puteți dona orice sumă în conturile de mai jos:
- RO95BTRLRONCRT0155564801 – cont RON
- RO45BTRLEURCRT0155564801 – cont EURO
(deschise la Banca Transilvania) - REVOLUT (disponibil numai pentru transferuri naționale): RO58BREL0005534920720100
- TELEFON: 0742048728