Evaluarea Națională 2024 la Șelimbăr: Cea mai mare medie este de 9,72
Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2024 (înainte de contestații) – 74,4% din elevii participanți au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci).
În județul Sibiu 76,38% din elevii participanți au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci)
Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 25 iunie – 9 iulie 2024.
La nivel național rata de participare a fost de 95,3%. Dintre cei 152.903 elevi prezenți, 113.708 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4% (76,8% în anul 2021, 82,3% în anul 2022, respectiv 76,2% în 2023). 65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 anul trecut, 221 în anul 2022, respectiv 132 în anul 2021.
Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 3142 elevi prezenți, 2400 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,38% (procent mai mare față de anul 2023 – 76,2%, dar mai mic față de anul 2022 – 84,08%, anul 2021 – 80,75%, anul 2020 – 78,8% și față de anul 2019 – 76,81%). Înainte de contestații, județul Sibiu ocupă un onorabil loc 5 la nivel național
Un singur candidat de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 94,07%, adică 3142 candidați prezenți, dintr-un total de 3340 elevi înscriși.
La proba de Limba și literatura română 2533 elevi (80,1% – din totalul celor 3163 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3 elevi au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 2183 elevi (69,5% – din totalul celor 3142 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 21 elevi au obținut nota 10 (zece).
La limba și literatura maternă, 376 elevi (96,7% – din totalul celor 389 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, 2 elevi obținând nota 10.
Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Roth-Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod, Școala Gimnazială „Marțian Negrea” Valea Viilor, Școala Gimnazială Curciu, Școala Gimnazială Noiștat, Școala Gimnazială Nr. 1 Copșa Mică și Școala Gimnazială Tălmăcel.
Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 (cinci) sunt: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Cârța, Școala Gimnazială Dobârca, Școala Gmnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Mihăileni, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș, Școala Gimnazială Prislop și Școala Gimnazială Waldorf „Hans Spalinger” Roșia
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.