Localnic din Poplaca reținut după ce a bătut un bărbat cu bâta până l-a băgat în spital

Miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Poplaca. Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

”În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 10 iunie a.c., în jurul orei 12.30, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Poplaca, sub influența alcoolului și pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, l-ar fi lovit cu un obiect contondent, o bâtă,  pe un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani, din județul Vâlcea.

Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

În baza pobatoriului administrat, polițiștii șelimbăreni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.” a declarat purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.