Poliția Sibiu: Amenzi de 350.000 de lei și peste 60 de permise reținute în două zile

În perioada 16 – 18 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, cu sprijinul polițiștilor formațiunilor rutiere din cadrul I.P.J. Sibiu, au derulat o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate, al neacordării de prioritate, dar și al conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost controlate peste 350 de autovehicule, 320 de conducători auto au fost testați alcoolscopic și 17 șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

În perioada menționată, polițiștii au constatat 12 infracțiuni la regimul rutier și au aplicat 880 de sancțiuni contravenționale în valoare de 350.000 de lei, dintre care amintim 295 pentru viteză excesivă, 126 pentru neportul centurii de siguranță, 28 pentru defecțiuni tehnice, 6 pentru depășire neregulamentară, 5 pentru conducere sub influența alcoolului, 4 pentru neacordare prioritate și 452 pentru alte abateri (indisciplină pietoni, indisciplină bicicliști, lipsă RCA, ITP expirat).

De asemenea, au fost reținute 66 de permise de conducere, astfel: 40 pentru viteză peste limita legală, 6 pentru depășire neregulamentară, 4 pentru neacordare prioritate, 5 pentru conducere sub influența alcoolului și 11 în urma constatării de infracțiuni.

Au fost retrase 41 de certificate de înmatriculare și 6 plăcuțe cu număr de înmatriculare.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.