Final de cantonament pentru CSC Șelimbăr. Claudiu Niculescu: ”Sunt foarte mulțumit de întregul lot”

Călăreții roșii s-au întors din Antalya, iar săptămâna aceasta vor relua antrenamentele, urmând ca la sfârșitul săptămânii să dispute un ultim duel de pregătire, contra celor de la Unirea Dej, înaintea primei partide oficiale din 2024.

Antrenorul nostru, Claudiu Niculescu, ne-a oferit concluziile cantonamentului:

“A fost un cantonament lung, util și eficient. Am beneficiat de condiții de pregătire foarte bune, terenurile de antrenament, zona de refacere, toate au fost la superlativ. Pană și vremea a ținut cu noi, astfel încât ne-am putut desfășura antrenamentele și meciurile amicale exact așa cum ni le-am programat. Am avut ocazia sa jucăm cu adversari foarte buni, care ne-au solicitat la maxim și ne-au ajutat să identificam ce mai trebuie să lucrăm până la reluarea meciurilor oficiale. Atitudinea, jocul și implicit rezultatele din aceste meciuri sunt premise ca putem continua parcursul bun de până acum.

Sunt foarte mulțumit de întregul lot, toți s-au pregătit foarte bine și au avut o conduita exemplară, motiv pentru care doresc sa le mulțumesc!

De asemenea, le mulțumesc colaboratorilor mei din staff-ul tehnic pentru implicarea și seriozitatea de care dau dovada în fiecare zi, la fiecare antrenament!

Nu în ultimul rând, le mulțumesc celor din conducerea clubului pentru efortul de a susține realizarea acestui cantonament reușit!”

În cele aproximativ 2 săptămâni petrecute în Turcia am disputat 4 partide amicale:

  • CSC 1599 Șelimbăr  1- 0 TS Podbeskidzie Bielsko-Biała (Liga 1 Polonia)

TS Podbeskidzie Bielsko-Biała ocupă locul 17 în prima ligă poloneză, având un lot cu valoare de piață estimat la 3,48 milioane euro, conform siteurilor de specialitate.

Golul victoriei noastre a fost marcat de către George Monea, din lovitură cu capul, din centrarea lui Florinel Mitrea.

  • CSC 1599 Șelimbăr 0 -0 FK Andijon ( Uzbekistan – Super Ligă )

Cea de a doua partidă a adus o remiză albă pentru călăreții roșii, împortriva uzbekilor de la FK Andijon. Aceștia evoluează în prima ligă uzbekă de 2 ani de zile, consolidându-și poziția de echipă importantă. A terminat sezonul trecut pe locul 7.

  • CSC 1599 Șelimbăr 1 -1  Sigma Omolouc II ( Liga 2 – Cehia)

Al 3 lea duel de verificare a fost contra echipei secunde a unei formații de tradiție din Cehia, Sigma Omolouc.  Pentru noi a marcat Ciprian Natea, în minutul 45 al partidei.

  • CSC 1599 Șelimbăr  2-2 FC Sogdiana ( Uzbekistan – Super Ligă)

În meciul cu numărul 4, ne-am măsurat din nou forțele cu o formație uzbekă, de această dată, cu FC Sogdiana, colega de ligă a celor de la FK Andijon. A fost o partidă cu 4 goluri marcate. Pentru noi au marcat George Monea și Tudor Călin.

Astfel, echipa noastră termină neînvinsă partidele amicale din Antalya.

Prima partidă oficială va avea loc pe data de 24 februarie, în deplasare, contra celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu, ocupanta poziției 6 în clasamentul Ligii 2.  Până la încheierea sezonului regular, Vom mai disputa partide contra CS Mioveni, acasă, pe 2 martie, Tunari, pe 9 martie, în deplasare, urmând ca ultima partidă să se dispute acasă contra celor de la Chindia Târgoviște, pe data de 16 martie !

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.