Bărbat de 73 de ani, salvat de SMURD după ce a fost găsit în stop cardio-respirator pe o stradă din Șelimbăr
Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, au intervenit de urgență în localitatea Șelimbăr, județul Sibiu, pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat care era inconștient.
Pacientul, în vârstă de 73 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator și paramedicii au efectuat manevre de resuscitare.
După câteva minute de resuscitare, bărbatul a răspuns la manevre și a fost transportat de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din Sibiu.