Capela ”Întâmpinarea Domnului” din Șelimbăr, binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu (foto)
În după masa duminicii a XII-a după Pogorârea Sfântului Duh, când în bisericile nostre s-a citit pericopa evanghelică a tânărului bogat aflat în căutarea vieții veșnice Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a binecuvântat noua capelă cu hramul „Întâmpinarea Domnului” din cartierul Tineretului al comunei Șelimbăr.
Alături de preotul paroh Sevastian Ghiorghiasa în soborul slujitor s-a aflat părintele Ioan Coșa protopopul de Sibiu, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare din comuna Șelimbăr. Alături de noua comunitate de 87 de familii s-au aflat și domnul Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr și domnul Cornel Oană, viceprimarul comunei Șelimbăr, oficialități ce au avut o implicare directă în sprijinirea noii construcții.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a binecuvântat altarul și icoanele din biserică și de pe catapeteasmă cu aghiasmă sfințită, vorbindu-le apoi celor prezenți despre pericopa evanghelică a tânărului bogat, care este îndemnat de către Mântuitorul Hristos la un program al Mântuirii și anume să urmeze Poruncile Vechiului Testament, să împartă averea sa săracilor și să Îl urmeze. La final i-a îndemnat pe cei prezenți să fie alături de noul preot paroh, să îl sprijine nu doar în cele materiale, dar și cu fapta explicând demersurile ulterioare necesare organizării noii parohii.
Din decembrie 2022 planurile construcției noii capele au intrat pe un făgaș concret prin decopertarea terenului ce presupus strămutarea unei mari cantități de pământ, în luna martie a anului curent, pentru a putea nivela terenul necesar construcției. Donatorii și binefăcătorii au ajutat în mod susținut construcția noii capele dintre care se remarcă conducerea firmei Bilka ce a donat materiale construirii acoperisului noului locaș de închinare.