Accident rutier pe Hula Bradului din cauza unui șofer băut – Avea o alcoolemie de peste unu la mie
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Drumul Național 1, pe Hula Bradului a avut loc un accident de circulație. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un TIR.
”La data de 28 mai a.c., în jurul orei 01,00, pe DN 1, Hula Bradului, în timp ce conducea un autoturism dinspre Brașov spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Tălmaciu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a acroșat un ansamblu tir condus din sens opus de către un prahovean, în vârstă de 41 de ani.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a celor doi șoferi a rezultat într-o valoare 0, în cazul bărbatului din județul Prahova, însă, în cazul șoferului autoturismului, valoarea indicată a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.