Sibian cu alcoolemie de peste unu la mie la volan – A intrat cu mașina într-un stâlp
Un bărbat de 47 de ani, a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului după ce a pierdut controlul volanului. Mai mult decât atât, bărbatul avea o alcoolemie de peste unu la mie.
”La data de 14 martie a.c., în jurul orei 22,30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Metalurgiștilor, în apropiere de intersecția cu strada Distribuției, un sibian în vârstă de 47 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp. Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.