Sibiul sub cod galben de ninsori până joi dimineață – Va ninge la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ninsori viscolite, valabilă până joi dimineaţa în 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii mixte şi polei ce vizează restul regiunilor.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 8:00, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ninge viscolit determinând scăderea vizibilităţii. Se va depune strat de zăpadă şi vor fi rafale de 70 – 90 km/h. Îndeosebi în prima parte a nopţii va ninge moderat cantitativ şi local se va depune strat de zăpadă în vestul şi nord-vestul Olteniei, precum şi în sudul Banatului, unde vântul va sufla cu peste 55 – 60 km/h, relatează Agerpres.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vâlcea.

De asemenea, în perioada 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de precipitaţii mixte şi depuneri de polei în jumătatea sudică a teritoriului şi pe arii mai restrânse. În rest, temporar, se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi mixte în Oltenia, sudul Banatului şi în nordul Munteniei şi predominant sub formă de ploaie în celelalte regiuni.

Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 10 – 15 litri/mp, îndeosebi în sud-vest.

Pentru zona Municipiului Bucureşti, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 10:00, prognoza de specialitate arată că temporar va ploua, iar cerul va fi mai mult noros. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă, semnificativ mai ridicată comparativ cu noaptea precedentă, va fi de 2 – 3 grade.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.