Braconier din Vâlcea, prins la pescuit pe râul Olt la Avrig – Poliția a confiscat 200 de kilograme de pește
Un bărbat de 30 de ani, din județul Vâlcea a fost prins la braconaj pe râul Olt, în zona orașului Avrig.
”La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 03,30, ca urmare a sesizării efectuate de către reprezentanții A.J.V.P.S. Sibiu, polițiștii Serviciului Ordine Publică din cadrul I.P.J. Sibiu au intervenit în zona barajului de pe râul Olt, în afara orașului Avrig, unde au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Vâlcea în timp ce pescuia ilegal.
Polițiștii au confiscat cantitatea de 200 de kg de pește (somn, crap, șalău, caras, plătică și avat), 8 plase de tip setcă și o barcă pneumatică.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, deținere și transport fără documente legale a peștelui obținut din pescuit, pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate.” relatează IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Ordine Publică Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.