Când e bine să schimbi bateria mașinii? Află ce oferte la acumulatori vei găsi la Iony

Crezi că e posibil să te ”lase” bateria? Sunt câteva semne clare, pe care poți să le urmărești – bateria se consumă după câteva zile de staționare, la contact se aude un zgomot ciudat, sau motorul pornește foarte greu. Toate acestea sunt semne care nu ar trebui nicidecum să fie ignorate, mai ales pentru că odată cu sosirea temperaturilor scăzute, randamentul acumulatorilor auto scade considerabil.

Ca în fiecare an, IONY Grup vine în întâmpinarea șoferilor sibieni cu o ofertă foarte potrivită sezonului. ” Acumulatorii reprezinta una dintre componentele vitale ale autovehicolului. Iar pentru orice acumulator cumpărat de la noi, oferim atât 10% discount la predarea celui vechi, cât și un produs bonus – un gel hidroalcoolic igienizant.” spune Ioan Băra, proprietarul Iony.

Oferta este valabilă în cele doua magazine IONY din Sibiu, și puteți profita de ea până la finalul anului. ”Și anul acesta toamna ne-a adus temperaturi mai blânde, astfel că am decis sa menținem această ofertă pe o perioadă mai mare, până la finalul anului. Scopul nostru este să îi încurajăm pe șoferi să își verifice temeinic mașinile, și să înlocuiască acele componente vechi, care nu mai funcționează corespunzător. Pentru că întotdeauna am considerat că prevenția este mai bună decât intervenția!”, completează Ioan Băra.

Reducerea oferită șoferilor vine în completarea unor prețuri competitive. În cele 2 magazine IONY veți putea găsi foarte multe tipuri și modele de acumulatori, care au fost achiziționate din timp, la costuri avantajoase, astfel încât și la raft să poată fi regăsit un preț prietenos cu orice buzunar!

Iar dacă nu sunteți sigur de tipul de baterie care vi se potrivește, specialiștii IONY sunt pregătiți în primul rând să vă consilieze. În cele 2 magazine veți primi informații detaliate nu doar pentru baterii, dar pentru orice legat de service, achiziții piese, sau alte domenii ale centrelor Iony.

Și pentru că doar o baterie selectată și instalată corespunzător își va îndeplini sarcina, pentru montarea unei baterii noi tot la IONY găsești soluția potrivită. Instalarea se poate face în service-urile Iony, și e o procedură în timpul căreia se verifică, gratuit, și instalația electrică a autoturismului.

Consultanță, super oferte la achiziție, și servicii de montaj – cu o rețetă atât de bine pusă la punct, e evident că IONY te va ajuta să îți menții mașina la cotele normale de performanță și siguranță! Tu trebuie doar să alegi locația Iony care îți e mai la îndemână – IONY Henri Coandă 63B sau IONY Ștrand – Vasile Cârlova 26.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.