A condus fără permis și a lovit o mașină parcată – ”Șoferul” are doar 15 ani

Un minor de doar 15 ani, din satul Roșia a fost implicat într-un eveniment rutier la Bungard. Tânărul ”șofer” a condus un microbuz de marfă și a lovit o mașină parcată regulamentar.
”La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 12,30, pe raza localității Bungard, un adolescent în vârstă de 15 ani, din satul Roșia, a condus o autoutilitară, microbuz transport marfă, iar pe fondul lipsei de experiență în conducere, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că adolescentul a intrat în posesia cheii microbuzului după ce proprietarul mașinii l-ar fi rugat să se deplaseze până la domiciliul acestuia din urmă, oferindu-i cheile imobilului, la acestea fiind atașată și cheia autovehiculului, parcat în fața casei.” precizează IPJ Sibiu.
În cauză, la nivelul Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv furt în scop de folosință.