Sibian prins la Mârsa de radar și fără permis – Acum are dosar penal

Un tânăr de 29 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a condus pe drumurile publice fără permis de conducere. Mai mult decât atât, sibianul a fost surprins de aparatul radar cu o viteză de 94 kilometri/oră în localitate.

”La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 12,00, în localitatea Mârșa, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Avrig au depistat un șofer în timp ce conducea un autoturism pe strada Uzinei cu viteza de 94 km/h și fără a purta centura de siguranță.

În urma verificărilor efectuate după oprirea autoturismului, s-a constatat că la volan se află un localnic în vârstă de 29 de ani, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.” a transmis Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pentru încălcarea regimului legal de viteză și neportul centurii de siguranță, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare 1.305 lei și aplicarea a 8 puncte de penalizare.

Totodată, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, cercetările continuând sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig. 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.