FOTO Agresor din Sibiu căutat de poliție – Ar fi lovit un minor de 13 ani cu pumnii în cap

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiune de agresiune. 

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu se află în lucru o cauză penală privind infracțiunea de lovire sau alte violențe, victima fiind un copil minor, în vârstă de 13 ani. 

Tatăl minorului a sesizat la data de 31 mai a.c., faptul că în jurul orei 11:30, în timp ce fiul său se deplasa cu bicicleta, în fața unei hypermarket situat pe str. Lungă din municipiul Sibiu a fost agresat de către o persoană de sex masculin, fiind lovit cu pumnul în casca de protecția pe care o avea pe cap. 

Persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost surprinsă de camerele de luat vederi din exteriorul unui hypermarket însă, până la acest moment, nu a putut fi identificată de către polițiștii sibieni. 

În acest context, rugăm cetățenii care pot oferi informaţii cu privire la această persoană să contacteze telefonic Poliția Municipiului Sibiu, pe numărul de telefon 0269/208453. 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.