VIDEO Drumarii continuă deszăpezirea pe Transfăgărășan – Stratul de zăpadă este de cinci metri
Drumarii de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov continuă să deszăpezească Transfăgărășanul și sunt încrezători că vor putea deschide șoseaua înainte de 1 iulie.
Drumarii de la Districtul Bâlea lucrează intens la curățarea zăpezii acumulate peste iarnă pe versantul nordic al drumului.
„Acum se lucrează într-o zonă în care stratul de zăpadă depășește 5 metri grosime. Cu toate acestea, dacă și vremea va ține cu noi, suntem încrezători că vom putea să deschidem șoseaua pentru circulația publică înainte de termenul obișnuit de 1 iulie”, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Transfăgărăşanul este al doilea cel mai înalt drum din România. Ajunge la o altitudine maximă de 2.042 metri.