Sibian la volan fără permis – Acum are dosar penal

Un tânăr de 20 de ani, din Boian a fost prins la volanul unui autoturism pe strada Primăverii din municipiul Mediaș fără permis de conducere. Politiștii din Mediaș au constatat faptul că tânărul avea permisul suspendat.

”La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 12:30, pe strada Primăverii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control în trafic o autoutilitară la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani din Boian. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că tânărul conducea autoturismul deși avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. Totodată, polițiștii au constatat că autovehiculul i-a fost încredințat spre conducere de către pasagerul aflat pe locul din dreapta față, care cunoștea faptul că tânărul avea permisul suspendat. ” a adăugat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia  exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată, respectiv  încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată. 

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.