Utilaj modern pentru spălarea străzilor – Primăria l-a cumpărat cu 28.000 de euro

Un nou utilaj pentru curățenie a fost achiziționat de Primăria Șelimbăr. Utilajul asigură spălarea străzilor și va funcționa pe toate străzile comunei, inclusiv în Veștem, Mohu și Bungard, conform unui program stabilit de administrația locală.

”Curățenia este una dintre cărțile de vizită ale oricărei comunități. La fel se întâmplă și la Șelimbăr. Acordăm o atenție deosebită acestui domeniu și sunt convins că cetățenii vor aprecia intențiile noastre și vor participa la eforturile administrației”, a declarat primarul comunei, Marius Grecu.

Noul utilaj a costat 28.000 de euro și va acționa împreună cu mașina pentru măturat mecanizat, achiziționată anul trecut. Primăria Șelimbăr ia în calcul și achiziționarea altor echipamente specifice în funcție de necesități.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.