VIDEO Marius Grecu despre noul cartier al Șelimbărului – ”Vor fi asigurate ieșiri în DN1 și pe la Troiță”
Noul cartier rezidențial care se va construi la Șelimbăr, în zona Troiței, a fost aprobat în cele din urmă de consilierii locali după ce o parte a acestora s-au opus pe motiv că cei care vor locui aici nu vor avea drumuri de legătură pe care să le folosească. Primarul Marius Grecu spune însă că acest aspect a fost demult clarificat.
Ansamblul rezidențial urmează a fi construit pe o suprafață de peste 70.000 mp în zona Troiței și va avea peste 3.000 de locuitori, mai mult decât satele Veștem, Mohu și Bugard, la un loc. Ansamblul va avea peste 1000 de apartamente. Proiectul a fost contestat de consilierii locali din partea USR pe motiv că nu există planuri pentru drumurile de legătură.
În cele din urmă proiectul a fost adoptat în ședința de consiliu local, iar primarul spune că problema drumurilor de fapt nu a fost niciodată o problemă, pentru că soluții au existat de la început.
„Una din căile de legătură va fi pe la Troiță. Acum drumul are 4 metri, dar se va lărgi la 17 metri. De aici se va face legătura cu bulevardul Mihai Viteazu. O cale de acces va exista și cu DN1. Am auzit ”specialiști„ care spuneau că oamenii vor fi nevoiți să meargă către Vâlcea pentru a putea întoarce să vină către Sibiu. Nu există așa ceva. La viitoare intersecție cu DN1 va fi un sen giratoriu, deja avizat de CNAIR”.
Tot interviul cu Marius Grecu, primarul Șelimbărului, se poate vedea aici: