A depășit un TIR pe linie continuă și l-a prins poliția – Nu avea nici permis

Un tânăr de 29 de ani, din județul Vâlcea s-a ales cu dosar penal. Șoferul a depășit un TIR pe linie continua, iar poliția la oprit. În urma verificărilor, politiștii sibieni au constatat faptul că șoferul nu are permis de conducere.

La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 04,30, pe DN 7, în localitatea Tălmaciu, polițiștii rutieri au observat un microbuz transport marfă al cărui conducător auto, circulând pe direcția Vâlcea – Sibiu, s-a angajat în efectuarea unei manevre neregulamentare de depășire a unui ansamblu tir, încălcând marcajul longitudinal continuu care separă cele două sensuri de deplasare.

După oprirea autoutilitarei, s-a constat că la volan se afla un tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Vâlcea, iar din verificările efectuate a rezultat că acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, la nivelul Biroului Drumuri Naționale și Europene, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.