FOTO VIDEO La Loamneș este singura fermă cu cerbi lopătari din județ – Pot fi mângâiați și hrăniți

iony kit

Singurii cerbi lopătari din Sibiu pot fi văzuți la Loamneș. ”La Nic” este ferma unde animalele mănâncă din palma copiilor, iar aceștia sunt cei mai fericiți atunci când mângâie cerbii. Intrarea este gratuită, dar se acceptă donațiile.

În județul Sibiu încep să apară din ce în ce mai multe locuri în care se poate petrece o parte a timpului liber, în special locuri în care și copiii să se simtă bine. Un astfel de exemplu este ferma ”La Nic” din Loamneș. Este o fermă ceva mai specială, pentru că aici se găsesc singurii cerbi lopătari din județul Sibiu. Acum sunt opt la număr și fiecare dintre ei are un nume. Cei mai încântați sunt, evident, copiii, pentru că îi pot hrăni și mângâia. Și părinții sunt bucuroși pentru că nu trebuie să plătească bilet de intrare. Dar, cine dorește, poate face o donație.

Nicu Miga este cel care a avut ideea unei astfel de ferme. Este vânător, dar și iubitor al naturii, așa că în pădurea din spatele casei, acum doi, ani, s-a gândit că ar putea crește doi cerbi lopătari. Așa i-a cumpărat pe Bambi și Ghiță. În timp, a cumpărat și alte exemplare, iar alții s-au născut chiar acolo, la Loamneș.

Fiecare exemplar are un nume și chiar au fost ”dresați”. La ora mesei cerbii și ciutele sunt strigați, și niciunul nu vine până nu își aude numele.

Nicu Miga nu și-a dorit să facă din ferma de cerbi lopătari o afacere, ci să transforme o parte din pădurea din spatele casei într-un loc inedit, în care copiii să simtă ce înseamnă natura și să poată chiar mângâia animalele. Și asta se întâmplă- cei mici sunt cei mai încântați când văd cerbii, și mai ales când aceștia le mănâncă din palmă.

Pe viitor, Nicu își dorește să dezvolte ferma. Își propune să acceseze fonduri europene pentru a transforma locul într-unul deosebit și unic, cel puțin în județul Sibiu. Până atunci însă, intrarea este gratuită. Cine dorește însă, poate face o donație, pentru că hrana și întreținerea animalelor nu sunt tocmai ieftine. La intrare, cine dorește, poate cumpăra un bilet, care costă 2 lei, și care va participa la o tombolă. Câștigătorul va primi coarnele lui Ghiță, care cad în fiecare lună mai.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.