Șelimbărul, lovit de temperaturi extreme în iulie

iony kit

Șelimbărenii vor suferi de cald cam toată luna iulie, pentru că meteorologii anunță temperaturi mai mari decât normal. Dar, nu va fi totuși la fel de cald cum se anunță în vestul țării.

Săptămâna 5 – 12 iulie

Cu excepția regiunilor sud-estice, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de vest a țării. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de est și de sud-est a teritoriului, iar în rest va fi deficitar, mai ales în zonele montane.

Săptămâna 12 – 19 iulie

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar cu posibilitatea unui ușor excedent local în regiunile vestice.

Săptămâna 19 – 26 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, local în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest
interval.

Săptămâna 26 iulie – 2 august

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi ușor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.