Sibian prins băut la volan în Șelimbăr
Polițiștii din Șelimbăr au oprit un autoturism pentru control, luni dimineața, la ora 3:30. Sibianul de 36 de ani care o conducea probabil că se întorcea de la o petrecere, pentru că a cam dat etilotestul peste cap.
La data de 5 iulie, în jurul orei 03,30, în localitatea Șelimbăr, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 36 de ani.
Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.