VIDEO FOTO Accident cu doi morți pe Valea Oltului în apropiere de Călimănești

Un accident violent s-a petrecut luni dimineața pe Valea Oltului, în apropiere de Călimănești. Două persoane aflate într-un autoturism înmatriculat în Cluj și-au pierdut viața.

UPDATE Conducătorul autocamionului este cetățean bulgar, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Șoferul decedat are 53 de nai, iar pasagera, decedată și ea, 58 de ani.

Știre inițială Autoturismul din Cluj se îndrepta dinspre Sibiu spre Vâlcea când a intrat în coliziune cu un autocamion ce venea din sens opus. Cauzele accidentului încă sunt neclare.

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe Drumul Național 7, la km 199+800m, în localitatea Călimănești.

Polițiștii au ajunși la fața locului au constat că în evenimentul rutier este implicat un autocamion și un autoturism, traficul fiind blocat în totalitate.

La fața locului se află polițiștii Seriviciului Rutier care efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului rutier.

două peroane au decedat.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.