O mamă din Sibiu își caută fiul – L-ați văzut?

O femeie din Sibiu a alertat poliția, după ce fiul ei, în vârstă de 56 de ani, a dispărut de acasă. Dacă îl vedeți, sunați la 112.

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 56 de ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

„La data de 15 martie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în aceeași zi, fiul său, CANCIU IOAN, în vârstă de 56 de ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, fără a mai reveni”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu..

Semnalmente: înălțime 170 cm, greutate aproximativ 70 de kg, ochi albaștri, păr șaten, tuns scurt.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care bărbatul le purta în momentul plecării de la domiciliu.

Semne particulare: în zona coapselor prezintă pete roșiatice sub formă de semilună.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.