În siguranță la munte – Sfaturi de la salvamontiștii sibieni

Salvamontiștii sibieni vin cu mai multe sfaturi pentru cei care urmează să meargă la munte, dat fiind faptul că a început sezonul de schi.

SPJ Salvamont Sibiu si Salvamont Romania fac câteva recomandări pentru cei care plănuiesc să meargă la schi la Păltiniș:

1. Alegeți un echipament de schi/snowboard corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor Dvs.(mărime, tehnicitate și nivel de pregătire).
2. Abordați, la început, cu precauție pârtiile întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut și este necesară o mică perioada de reacomodare.
3. Conduita pe pârtie trebuie să fie în așa fel încât să nu puneți în pericol integritatea corporală a altui schior/snowboarder sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.
4. Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.
5. Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.
6. Depășiți schiorul/snowboarderul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.
7. Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori/snowboarderi sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe marginea pârtiei.
8. Evitați oprirea/staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii (fără traumatisme) eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
9. Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri/snowboard.
10. Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi/snowboard pentru agrement: Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.
11. Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru – ușor, roșu-mediu, negru – dificil.
12. Anunțați echipa locală Salvamont, prin serviciul 112 sau prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.
13. Încercați să protejați locul accidentului și accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o bariera de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont.
14. Protejați termic accidentatul și încercați să îi asigurați suport psihologic.
15. In cazul unor căzături puternice nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenți/paramedici sau salvamontiști.
16. Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile si generează accidente grave.

Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu va asigura permanență, în zonele Păltiniș si Bâlea Lac din județul Sibiu.
Echipele Salvamont, singurele structuri care dețin personal pregătit profesional și atestat legal pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont ( 0725 826 668 sau 0SALVAMONT).

Sursa foto: Salvamont Sibiu

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.