Daniela Câmpean – Aici, la amplasamentul noului Spital Judetean, se scrie astăzi istorie

Construcția noului Spital Județean este un obiectiv major din Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Sibiu și principala prioritate de mandat a președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Așa cum prevede Studiul de Fezabilitate finalizat în iulie 2020, noul spital județean este cea mai mare investiție publică din județul Sibiu de după Revoluție, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 500 milioane euro. Pentru realizarea investiției se atrag fonduri europene.

“Astăzi, cel mai mare proiect de investiție publică din județul Sibiu, din Sibiul postdecembrist, a intrat în linie dreaptă. Astazi, la reședința Consiliului Județean, voi supune spre aprobare colegilor mei, indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate al noului Spital Public Județean Sibiu. Asta înseamnă că am epuizat toate etapele necesare pentru a depune acest proiect spre finanțare. Însă vestea cea mai bună este că avem partener pentru finanțarea acestui important proiect de investiții, Guvernul României, prezent astăzi aici, la cel mai înalt nivel. Fără un parteneriat de acest gen, un astfel de proiect nu ar fi posibil. Este un proiect important, pe care sibienii și-l doresc de foarte mult timp. De aceea, pot să afirm fără nici o ezitare, că această zi este pentru Sibiu o zi istorică. Aici, la amplasamentul  noului Spital Județean se scrie astăzi istorie. Sperăm ca peste 3-4 ani să venim aici și să vedem nu doar pe panou, ci sa vedem proiectul edificat.”, spune președinta Consiliul Județean Sibiu, Daniela Cîmpean

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.