Strada Treboniu Laurean, modernizată de primărie

În urma ultimei ședințe a Consiliului Local Șelimbăr, a fost aprobat un proiect prin care va fi modernizată strada Treboniu Laurean din localitate.

Consilierii au oferit aviz favorabil pentru documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici ai acestei investiții.

Lucrările sunt estimate la 1,4 milioane de lei, suma menționată având TVA-ul inclus. Lungimea totală a străzii care urmează să intre în reabilitare este de 224 metri, iar suprafața trotuarelor va fi de 220mtri pătrați.

În cadrul acestui proiect mai sunt cuprinși și instalarea a opt stâlpi de iluminat, iar subteran va fi inclus cablajul metropolitan.

„Strada Treboniu Laurean reprezintă încă un proiect pe care îmi doresc să-l finalizăm cât mai rapid pentru că pentru mine, așa cum am mai spus, infrastructura rămâne o prioritate. Locuitorii comunei și nu numai trebuie să beneficieze de condiții de deplasare ca la oraș sau de ce nu, mai bune”, a declarat Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr.

În urma votului favorabil, urmează să se efectueze procedura pentru organizarea licitației privind atribuirea lucrărilor de pe strada Treboniu Laurean din Șelimbăr.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.