Proiecte importante și în perioada următoare la Șelimbăr – Drumul intravilan Bungard în reabilitare

2020 reprezintă un an axat pe investiții în comuna Șelimbăr. Administrația locală a alocat în acest an nu mai puțin de 25,47 milioane de lei din bugetul local pentru dezvoltarea infrastructurii.

Printre proiectele aflate în derulare se află amenajarea zonei de agrement Șopa, reabilitarea podurilor din Mohu și Bungard, amenajarea și consolidarea torenților în Veștem (Valea Andri), construcția punctului de lucru ISU Șelimbăr și amenajarea și modernizarea mai multor străzi sunt doar câteva dintre investițiile aflate în desfășurare.

”Pentru mine este, a fost și va fi o prioritate să investim în infrastructură și nu numai. Este un lucru absolut normal că Primăria Șelimbăr reușește să păstreze ritmul ridicat al investițiilor, important este că am reușit să facem acest lucru chiar și în contextul pandemiei. Proiectele asumate de noi la începutul anului sunt finanțate și se află în curs de realizare”, a declarat Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr.

Proiectul Zonei de Promenadă Șopa se află în execuție. S-au amenajat alei și s-au instalat bănci. Urmează zonele de picnic și pistele de biciclete. Valoarea investiției este în valoare de 160.000 lei.

Podul din satul Mohu se află și el în execuție. Valoarea totală a investiției este de peste 1,3 milioane de lei. Lucrări se desfășoară și la podul din satul Bungard. Fondurile necesare reabilitării acestuia au fost de 1,4 milioane de lei.

Amenajare torenți în satul Veștem este o lucrare care va facilita intervenția în caz de aluviuni dar și o protecție în situația unor viituri.

Alte proiecte de infrastructură aflate în aceste zile în desfășurare sunt: modernizarea drumului comunal 56 Bungard, lucrare în valoare de aproape 2 milioane de lei; drumul intravilan din Bungard – lucrare în valoare de 2,8 milioane de lei; amenajarea legăturii Șelimbăr – Sibiu (str. Octavian Goga – strada Muncel) – lucrare în valoare de 367 mii lei.

O altă investiție extreme de importantă este reprezentată de construcția Punctului de lucru ISU din Șelimbăr, proiect care este estimat să se ridice la suma de 1,92 de milioane lei. Lucrările de aici sunt în curs de execuție, existând șanse ca obiectivul să fie încheiat înaintea termenului preconizat la sfârșitul acestui an.

În plus, investiții extrem de importante se referă la sistemul de canalizare al comunei. Realizarea celor cinci stații de pompare din Veștem, Mohu și Bungard, pentru care s-au alocat 4,159 milioane lei, se află în diferite stadii de execuție.

Primăria Comunei Șelimbăr va continua seria investițiilor în proiecte importante și în perioada următoare.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.