Carantină totală în România – Când avem voie să ieșim din case

Președintele Klaus Iohannis, a anunțat, marți, că, începând de miercuri dimineață, de la ora 06.00, se introduc noi restricții pentru cetățeni. România intră în carantină.

Președintele Iohannis a anunțat că toate recomandările din Ordonanța militară devin, de miercuri, obligații. Mai exact, românii nu mai au voie să iasă din case decât pentru urgențe, pentru aprovizionarea curentă și pentru a merge la serviciu. De asemenea, persoanele de peste 65 de ani nu mai au voie să iasă deloc din casă. În același timp, armata va sprijini poliția pentru asigurarea respectării măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.

Recomandările devin obligații
„Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul stăm acasă. Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligații!”, a declarat Iohannis.

Așadar, conform celor spuse de președinte, românii nu mai au voie să iasă din case, decât dacă este absolut necesar, și anume pentru a merge la muncă, pentru a face cumpărături și pentru alte urgențe.

Vezi aici declarația pe care trebuie să o completăm atunci când ieșim din case

Persoanele de peste 65 de ani nu mai au voie să iasă din case
„Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”, a spus Iohannis.

Supraveghere electronică
Președintele Klaus Iohannis a mai declarat că, în curând, toate persoanele aflate în izolare sau în carantină vor fi monitorizate printr-un sistem de supraveghere electronică.

„Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral”, anunță Iohannis.

Armata va sprijini poliția
„În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție”, a declarat Iohannis.

În cursul zilei de marți, restricțiile vor fi prelucrate într-o Ordonanță militară. Noile măsuri intră în vigoare de mâine, 25 martie, de la ora 06:00.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.