Se închide o fabrică importantă din Sibiu – Peste 130 de oameni dați afară

Una dintre cele mai vechi fabrici de confecţii din Sibiu, care face haine pentru magazinele Steilmann, se va închide în mai putin de două saptamani. 138 de oameni, majoritatea confecționeri, vor fi concediați începând cu 13 martie.

Citește și: Steilmann închide fabrica de la Sibiu – peste 100 de oameni rămân fără loc de muncă

Pe 27 ianuarie, Conducerea fabricii Sib Dress a notificat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, cu privire la concedierea unui numar de 138 de confecționeri îmbrăcăminte.

“Noi am primit o notificare de la o fabrică, ce are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, în care eram informați că urmează să fie concediate un număr de 138 de persoane, începând cu data de 13 martie. S-au acordat servicii de preconcediere în luna februarie”, transmite AJOFM Sibiu.

16 dintre angajații concediați, au reușit să își găsească deja alte locuri de muncă. Pentru restul de 122, AJOFM oferă consiliere și cursuri de formare profesională.

Omul de afaceri Romeo Pomponiu, proprietarul rețelei de magazine Steilmann, a decis să închidă fabrica de confecții Sib Dress din Sibiu, pe motiv ca nu mai pot fi acoperite costurile lunare de funcționare.

Fabrica este pe piață din 1992. În 2018, cifra de afaceri a depășit 10 milioane lei, cu pierderi de 780.000 lei.

În 2019, ANAF a semnat o decizie de reeșalonare a datoriilor, de 1,4 milioane lei, incluzând majorări, penalități și dobânzi, și garantarea plății acestora prin sechestru asigurator asupra mașinilor și utilajelor fabricii.

Acum, însă, invocând imposibilitatea acoperirii costurilor lunare, decizia proprietarului este ca Sib Dress să își înceteze activitatea. Fabrica, cu un istoric de 28 de ani, se va închide pe 13 martie, odată cu livrarea ultimelor comenzi contractate.

Citește și: Steilmann închide fabrica de la Sibiu – peste 100 de oameni rămân fără loc de muncă

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.