Șoferi beți prinși pe strada Dealului din Sibiu – Unul este din Șelimbăr

Doi șoferi, unul din Șelimbăr, iar altul din Vâlcea, au fost depistați noaptea trecută, pe strada Dealului din Sibiu, la volan sub influența alcoolului.

„În cursul nopții de 05/06 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Sibiu, în cadrul acțiunilor preventiv-reactive desfășurate în trafic, au depistat doi conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În jurul orei 01.30, un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Șelimbăr, a fost oprit pentru control în trafic, pe str. Dealului, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul indicat de aparat fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt conducător auto, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, a fost oprit pe str. Dealului în jurul orei 03.25. Polițiștii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest si au constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice: 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii conducători auto sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin. 1 Cod Penal).

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.