VIDEO Avertisment pentru medicii din Sibiu – ”Nu chemaţi pacienţii de la stat, în cabinetele private!”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean şi conducerea celui mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, îi avertizează pe doctorii de aici, ca să nu  cheme pacienţii pentru investigaţii sau consult la cabinetele sau clinicile private, pentru orice analiză sau consultaţie care se poate face la stat. Dacă un pacient se plânge de o asemenea practică şi se va dovedi că acuzaţia este reală, atunci acel medic va fi sancţionat în Comisia de disciplină a spitalului. Deşi zvonuri sunt multe, niciun pacient nu a reclamat vreun doctor sibian că l-ar fi chemat la privat şi pus să plătească.

Oficialii sibieni: Zvonuri sunt, dar nimeni nu reclamă

Atât conducerea spitalului sibian, cât şi cea a CJ Sibiu afirmă că deocamdată niciun pacient nu s-a plâns că ar fi fost chemat de doctorul de la stat, pe urmă, la cabinetul privat. „Dacă acest lucru se practică (medicii cheamă pacienţii de la stat la privat n.r.), pacienţii nu au decât să facă reclamaţie, să ne spună lucrul acesta, pentru că nu am de unde să ştiu dacă într-un cabinet, medicul îi recomandă să se meargă în sectorul privat. În momentul de faţă nu discutăm de a merge în sectorul privat, pentru faptul că noi nu avem contract cu Casa (de Asigurări de Sănătate n.r.)”, a declarat directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Cornel Benchea, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele CJ SIbiu: Ne chinuim să dotăm spitalul. Nu chemaţi pacienţii la privat

Preşedintele CJ Sibiu spune că dacă un pacient se plânge că doctorul de la stat, l-a chemat pe urmă la privat, pentru ceva ce se putea face în spitalul public, atunci, acel medic va fi sancţionat de o comisie de disciplină. „Deci vreau să vă spun foarte clar dezaprobăm totalmente astfel de practici, nu suntem de acord, nu le încurajăm şi pacienţii care sunt prinşi în astfel de situaţii, să anunţe, să facă reclamaţie, pentru că nici Consiliul Judeţean, nici spitalul, toate mesajele pe care le-am transmis medicilor, personalului angajat din Spitalul Judeţean au fost în această direcţie. De aceea noi ne chinuim şi ne străduim să dotăm cât mai bine spitalul, să creăm condiţii cât mai bune, pentru a le asigura pacienţilor condiţii bune în sectorul public, adică la Spitalul Judeţean. Noi, sub nicio formă nu suntem de acord cu medicii care primesc pacienţii la Spitalul Judeţean şi pe urmă îi orientează spre cabinete private”, a explicat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean. Potrivit sursei citate, medicul prins că îşi programează pacienţii de la stat, în cabinetul privat, „intră în comisia disciplinară şi se aplică sancţiunile stabilite de comisia respectivă şi de Codul Muncii”.

VIDEO Conferință de presă ocazionată de semnarea unui nou proiect de finanțare din fonduri europene pentru Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgență Sibiu care va fi dotat cu mai multe echipamente medicale. Totodată, au fost încheiate alte două contracte de finanțare pentru construirea unei creșe in orașul AVRIG și pentru Reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc CISNĂDIE.

Publicată de Consiliul Judetean Sibiu pe Luni, 15 iulie 2019

Medicul care te cheamă la privat pentru o investigaţie care nu se face la stat, scapă nepedepsit

Există totuşi o excepţie. Dacă un medic îşi cheamă pacientul internat la Judeţean, la cabinetul privat sau clinica privată, pentru o intervenţie sau pentru o operaţie pe care nu o poate face la stat, atunci acest demers medical este înţeles şi nu este condamnat şi sancţionat, spun cei din conducea CJ Sibiu.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.