VIDEO FOTO Iarnă în mai la Sibiu. Frig și ninsoare la munte

Temperaturile scăzute de la Sibiu sunt parcă mai potrivite pentru luna noiembrie decât pentru luna mai. Plouă, iar la munte a nins și zăpada chiar s-a depus. Meteorologii spun că vremea rea se va îndepărta încet încet de noi, dar va mai dura până căldura se va întoarce. 
Valul de frig ce s-a abătut asupra întregii țări nu a ocolit Sibiul. Temperaturile care nu depășesc 6 grade sunt mult sub normalul perioadei și așa se vor menține cel puțin până miercuri. Toată ziua de marți ploile vor cădea la Sibiu, urmând ca din noaptea de marți spre miercuri să se restrângă către estul Transilvaniei.
Miercuri va mai ploua însă, dar mult mai puțin. Temperaturile vor fi în continuare scăzute, doar de joi putem spera la o încălzire ușoară.
În tot acest timp la Bâlea și la Păltiniș ninge abundent. La Bâlea stratul de zăpadă măsura marți dimineața 187 de centimetri și erau -5 grade celsius.
La Păltiniș ninge în continuare, marți dimineața stratul de zăpadă era de 2 centimetri.