Smurd-ul a ajutat mai bine de 1.300 de sibieni care s-au simțit rău în ianuarie

Pompierii sibieni au gestionat, în prima lună din 2019, peste 1.570 de situații de urgență, înregistrându-se o creștere cu aproximativ 19,6 procente a numărului de situații de urgență, față de luna ianuarie a anului 2018.

Din numărul total, peste 30 au fost intervenții la incendii, preponderent incendii la gospodării cetățenești și anexele acestora, din mediul rural, fiind urmate de intervenții  pentru stingerea unor incendii izbucnite la autovehicule și intervenții pentru stingerea unor incendii la operatori economici. Echipajele SMURD din cadrul ISU Sibiu au intervenit pentru acordarea asistenței medicale și a primului-ajutor calificat în 1.356 de situații de urgență medicale, precum și la acțiuni de descarcerare și asistență medicală, ca urmare a unor accidente rutiere produse, la un număr de 15 intervenții.

De asemenea, intervenția promptă a pompierilor militari a condus la salvarea și evacuarea pe timpul intervenţiilor a  20 persoane, a unui număr mare de animale și păsări din gospodăriile cetățenilor amenințați de pericolul incendiilor. Totodată, în luna ianuarie a acestui an, 1.394 persoane au beneficiat de îngrijirea medicală și au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de aproximativ 2.538.000 lei.

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.