Vremea se răcește și vin ploile

Temperaturile vor scădea și reapar și ploile în centrul țării. Dacă luni a fost prea cald pentru această perioadă în aproape toate zonele țării, de marți cerul va fi noros, iar mercurul din termometre va indica maxim 7 grade Celsius.

Potrivit stirileprotv.ro, în Transilvania se înmulțesc norii, iar temperaturile nu vor mai urca la fel de mult ca luni, însă se mențin peste mediile perioadei, astfel că vom avea în jur de 6, 7 grade Celsius.
În zonele mai joase ale țării revine și ceața, iar prin vest și sud-vest vor fi poi locale. În restul zonele, este posibil să burnițeze.
Miercuri vremea va fi închisă în toată țara. În sud, apar ploile, iar noaptea va fi laoviță. În zonele de câmpie vor fi condiții de ceață și burniță, iar în sud-est vântul rămâne destul de activ.
Joi temperaturile revin la normalul perioadei. Cerul va fi înnorat în sud și est, pe unde vin și precipitații slabe. În celelalte regiuni se ivește puțin soarele, iar în sud-est vântul mai are unele porniri.
Vineri atmosfera va fi schimbătoare, iar temperaturile potrivite perioadei. Ziua o să picure în sud-estu țării, iar în noaptea următoare va fi lapoviță în nord-vest.
Sursa: stirileprotv.ro

Primește știrile in timp real

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.